vineri, 29 aprilie 2011

Nebunie generală

Am o foarte mare nedumerire: de ce e evenimentul planetei nunta asta cu care sînt bombardat zilnic ,de vreo saptamana, cu informații, relatări, talk-show uri iar de dimineață toată lumea o ține langa cu cât e de lunga trena miresei, unde vor pleca în luna de miere, cu ce se vor încălța, ce vor mânca , cât va dura căsătoria, etc, etc? Nu mai pot. Toate televiziunile și-au trimis reporterii de mai multe zile să doarmă în fața palatului, să transmita cea mai mică mișcare din spatele vreunui geam, să vâneze picanterii, să reîncălzească comentariile făcute de alte televiziuni mai breze iar de dimineață toți sînt în direct.
Oameni buni, sîntem nebuni? Chiar nu se mai întâmplă nimic în țară, în lume care să mai merite atenție? Chiar numai circul regal cu protocoalele lui vechi de pe vremea piramidelor merită să ne țină captivi în fața televizoarelor? E miezul din dodoașcă prezența unor membri ai familiei regale din România la marea nuntă de la Londra?Au mai fost și în urmă cu vreo 30 de ani la nunta Dianei cu Charles și tot au divorțat!...Ce naiba să văd? Fastul familiei regale, ținută  pe bani de contribuabilul englez (treaba lor dacă le place), să admir toaletele invitaților de zeci de mii de coco, să văd ce e pe mese, să mă holbez la trupeții atent selecționați ca să conducă ceremoniile? Sa ne intelegem, n-am absolut nimic cu tinerii insuratei dar ma ingrozeste ca televizorul meu mi-i reda pe toate canalele. E important sa stim despre Coroana britilor ca e bine si are viitorul asigurat? Ok, faceți-mi o sinteză de 5 minute și sînt mulțumit. Da, pe urmă ne întoarcem la ale noastre, la criză, la Boc, la furăciunile și bolile noastre...Ne uităm să vedem mai țipă cineva pe lumea asta, mai moare careva, mai mișcă ceva?!. ..
Uite, la întâmplare, câteva știri care mi-au sărit mie în ochi:
- atentat la Marrakesh -bilanț provizoriu 15 morti
-zeci de morți într-un atac în Turcia
- statul Alabama decretează stare de catastrofă majoră datorită intemperiilor care au provocat peste 280 de victime
- bombardierele italiene au efectuat prima lor misiune de bombardament în Libia
- un vapor cu peste 1000 de refugiați libieni a ajuns la Benghazi.Până acum, potrivit OMS, peste 600.000 de persoane au fugit din Libia
- disputele între Sarkozy și Băsescu - un lucru obișnuit la summiturile UE
-bărbat amendat în Mehedinți pentru că a scandat împotriva lui Boc
- pulbere toxică din România poluează partea sârbă a Dunării
- România - campioană la cazurile de tuberculoză în UE
Daca mai vreți, mai caut. Iar dacă e nevoie de mai mult circ vă propun asta. Are... de toate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu