Une journée bien remplie

Azi la prânz in timp ce Oana Zavoranu ajungea la Urgenţă cu paparazzi si hemoragie nazala, membrii familiei Preda grăbeau spre casa, fiecare venind din altă direcţie şi fără a şti, niciunul dintre noi, de drama cheridei, care ţinea cu sufletul la gura poporul abia ieşit din criza. Aşa ca, rupţi de foame şi de realitate, ne-am strâns (la propriu) in mica noastra bucatărie şi-am pregătit la 6 mâini un prânz de exceptie: piept de raţa cu portocale dupa o reţetă noua, preluată de pe blogul lui Florin Itu, căruia, in timp ce c(l)oceam sosul i-am inchinat un pahar de 3 ha.

Doar doua cuvinte despre minunăţia asta, care a fost mult mai uşor de pregătit decat ne-am aşteptat dar ne-a facut sa salivam vreo 75 de minte până fu gata. Cei trei piepţi de raţă îi scosesem decuseară din congelator iar azi n-am facut decăt sa-i sărăm, pipăram si apoi sa-i frigem câte 4 minute pe fiecare parte (fiindcă erau despieliţaţi); i-am lăsat la odihnă vreo 10 minute intr-un vas acoperit, hidratandu-i cu o soluţie constând dintr-o linguriţă de coniac bun şi vreo 5 de sos de soia, apoi i-am feliat şi i-am pus în tigaia în care sosul de portocale (suc de la 5 portocale, coaja de la 2, un pahar de vin alb - eu am pus un Muscat rosé spumant - un pahar de supă de pui, 2 linguri de miere, un baton de scortisoara, sare, piper) a evoluat domol preţ de o ora, de la lichid spre dulceţică. Inca vreo 3 minute dată la foc toata povestea si prânzul era gata în aplauzele generale.

 Exact la timp, altfel se termina si rosé-ul de 3 ha, pentru că, vorba Juliei Child, când găteşti e totdeauna nevoie de vin pe care, uneori, îl pui şi în mâncare.

Poate că m-am întins puţin, dar Donald a meritat fiecare bănuţ şi fiecare cuvânt. L-am intrebat pe Vlad, fiu-meu, cum e răţoiul; s-a oprit o clipă din inghiţit şi mi-a spus : "E precum căprioara lui Labiş... Mănânc şi plâng".