Vreau o criză ca a lor

Capricioasă vreme în weekendul ăsta. La Câmpina a fost şi un pic de soare cu dinţi, a bătut şi vântul de-am crezut c-o să ne zboare ţigla de pe casă, a şi plouat, ba am avut parte si de ceva lapoviţă. Una peste alta, cu excepţia a vreo două- trei ore sâmbătă, nu a prea fost loc de făcut mare lucru prin grădină.
Aşa că am pornit-o hai-hui la cumpărături, fără o idee precisă, ci doar cu găndul de a cinsti cum se cuvine un grătar la care tânjeam de vreo săptămână. Fără multă vorbărie, mi-am luat punga eco (think green, nu-i aşa?) şi, pe una dintre străduţele oraşului ce parcă adulmeca sărbătoarea, am dat de nişte sibieni ce etalau cu mândrie şi păstrămioară de berbecuţ şi nişte cârnaţi subţiri din acelaşi material la care se adăuga şi o minunată telemea, tot ovină. Am luat din toate câte puţin (bine, nu foarte puţin) şi după ce am mai căscat puţin gura căci parcă toţi pofticioşii din Câmpina se adunaseră in zona, am pornit inapoi către casă, nu singur ci cu un amic pe care îl întâlnisem în zonă, venit şi el ca şi mine fără niciun scop acolo. Pe drum am evitat să vorbim despre conţinutul pungilor noastre căt şi despre proiectele personale legate de acestea. Aşa că am ajuns să vorbim despre criză pentru că acum - nu-i aşa? -  am mai adăugat un subiect pe lista acelora la care tot românul e expert. Iar amicul meu îmi spune:
- Dom`ne, uite belgienii ăştia făcură 300 de zile criză politică, atâta a trecut de la ultimele alegeri și ei tot nu au decât guvern interimar. Au bătut toate recordurile de criza, chiar nu știu să mai fi stat cineva atâta fără guvern oficial. Eu, să știi că îi admir.
- Da` de ce dom` inginer? -  întreb eu ca să-l zgândăr pentru că știu că amicul deși lucrează la gaze, e un om cu mintea acasă și foarte atent la tot ce se întâmplă in lumea mare.
- Păi să-ți spun, continuă omul vizibil satisfăcut de interesul meu sincer, Belgia asta a devenit o țărișoară prin 1830, când provinciile catolice din Tările de jos s-au desprins de nordul calvinist și și-au proclamat independența însă nici flamanzii, nici valonii nu prea s-au obișnuit cu ideea că stau în aceeași casă și s-au ciupit tot timpul. Da` știi ce-i amuzant? Deviza lor: Unirea face puterea.
- Bine, bine, zic eu, e interesant ce spui însă tot nu înțeleg de ce-i admiri așa de tare. Da` daca n-ai nimic împotrivă, hai să continuăm discuția la mine, îl momesc eu, punem un disc, facem un foc.
- Păi, cu drag, zice amicul așteptându-se probabil ca ne vom instala lângă șemineu și vom asculta ceva muzică.

Vă închipuiți surpriza ce-l cuprinse când văzu că-l conduc in grădină unde instalasem discul meu de fontă luat astă vară de la Balvanyos, cu lemnele pregătite în jur, doar să-i dau foc. Ceea ce am și făcut după ce am scos din beci un clondir din căpșunica adusă de cumnatu-meu. Il lăsai pe amic să savureze licoarea iar eu am feliat pastrama, am rupt haiducește cârnații, iar la mijlocul discului înfierbântat am pus trei linguri de untură de rață. Când s-a topit untura am aruncat niște cartofi noi, doar un pic fierți în coajă de doamna Felicia (nimic nu-i face mai gustoși decât untura de rață) și câțiva ardei iuți verzi și rosii, iar apoi am decorat discul cu păstramioara si cârnații care au început să degaje un miros ce l-a făcut pe amicul meu să-și piardă șirul gândurilor.
- Ei, și de ce ziceai dom` inginer, reiau eu discuția, că-i iubești pe belgieni?
- Dragul meu, spuse amicul făcând din nou plinul paharului său, știi ce-mi place la băieții ăştia? Că, deși toată lumea se aştepta la un dezastru, ei trăiesc bine mersi, au al 14-lea PIB din lume, o ţărișoară de nici 11 milioane de oameni, ba anul ăsta așteaptă o creștere de peste 2%, au asigurat Președinția UE fără cusur iar acum, in plina criza politică cum ziceam, au decis rapid să participe la operațiunea ONU în Libia. Aşa criză, tot să ai. Si mai sint şi băşcălioşi dom`ne. Organizează niște proteste de pomină: acu vreo doua luni cam 400 de bruxelezi s-au adunat in centru și şi-au arătat fundurile guvernanților, apoi s-au decis să-și lase bărbile să crească până vor avea guvern pe bune dar cea mai tare a fost o doctoriță, senatoare, care le-a propus nevestelor politicienilor să nu se mai lase "călcate" până când barbații lor nu s-or înțelege să facă naibii guvernul. Haioşi dom`ne şi le prieşte criza... Cică mâncarea lor naționala se cheamă "moules frites", adică scoici fripte cu cartofi prăjiți, da` cu discu' ăsta să ştii că m-ai pierdut. Ce moule,  frate!...