Bonne chance Madame Lagarde

Noul șef al Fondului Monetar Internațional a devenit, previzibil, franțuzoaica Christine Lagarde, responsabila finanțelor în Cabinetul de la Paris și considerată a fi cel mai performant și cel mai charismatic ministru francez. Îl înlocuiește pe Dominique Strauss-Kahn care, din dorința de a mai marca o dungă în carnețelul său frivol, a dat cu piciorul unei cariere de excepție și, de ce nu, unui mandat de Președinte al Franței.

Lagarde preia FMI într-un moment delicat al existenței acestui organism, afectat de scandalul DSK exact când se părea că își redefinește rolul în dazamorsarea crizei. Atitudinea față de Grecia va fi o piatră de încercare. Se pare însă că dna Lagarde, nu pare deloc intimidată de faptul că este prima femeie care va călări monstrul financiar numit FMI. Nu o intimidează nici bărbații și nici provocările. S-a obișnuit cu ambele atât ca avocat, cât și apoi ca politician, ca să nu mai vorbim de postura de ministru al finanțelor unei țări importante, job de care s-a achitat atât de bine încât Financial Times a declarat-o anul trecut  finance minister of the year.

Ce aduce nou Christine Lagarde? In primul rând un aer proaspăt, apoi rigoarea și motivarea unui self-made man, a celei care a devenit avocat de succes peste Ocean și nu acasă, ajutată de prieteni sus puși și, de ce nu, un plus de decență într-un loc care degajă mirosuri pestilențiale. La cei 55 de ani pe care îi are, Doamna de la FMI nu are complexe, nu are regrete (ba da, are unele pe care la mărturisește cu grație -  că nu-și poate petrece mai multă vreme în grădina ei de trandafiri din Normandia și că nu poate găti mai des lucruri minunate pentru cei doi băieți ai ei de 22 și 24 de ani; Christine Lagarde este divorțată de mai multă vreme dar nu a făcut un secret din faptul că are un prieten.) Are o minte brici,este sportivă (a fost campioană a Franței la natație), este elegantă fără a fi ostentativă, face o dulceață de piersici cu care și-a cucerit vecinii din nordul Rouen-ului și este unul dintre cei mai mari apărători ai monedei euro. Ca ministru, venită după o carieră strălucită în Statele Unite, a declarat că a înțeles să trateze Franța și poporul francez ca pe clientul său și a făcut-o într-un mod profesionist. Din această poziție a încercat să convingă că ambițiile Franței de a ordona sistemul financiar mondial trebuie percepute ca o modalitate de a salva piețele internaționale de propriile excese și nu ca o conspirație îndreptată împotriva intereselor anglo-americane.Țelul său declarat a fost salvarea și întărirea zonei euro, despre care afirmă, glumind serios, că are o fundație fragilă lăsată de părinții fondatori (founding fathers), deci tații fondatori, nu mamele și e păcat că nu a fost și o femeie în jurul acelei mese.

La FMI, Christine Lagarde știe că o așteaptă o lume a bărbaților,e drept, umilită de unul dintre ei, dar totuși una în care femeile nu sînt binevenite. A acceptat cu interes provocarea spunând că într-un mediu dominat numai de bărbați există totdeauna tentația ca unul să arate că este mai musculos decât vecinul de scaun.,,Și eu cred sincer că n-ar trebui să fie prea mult testosteron în cameră,,.

Sincer, cred că îmi place de doamna asta cu cojones...

PS Pentru cei care vor mai mult, am atașat un excelent documentar difuzat recent de Euronews.

Povestea lui Radu

In week-end au fost la noi Laviniu şi Dana doi prieteni dragi, medici amândoi. Am făcut ce facem de obicei: ne-am plimbat prin împrejurimi, am bucătărit (am pregătit un somn - pescuit de Laviniu - la grătar  cu mujdei și mămăligă ) și, mai ales , am vorbit. Nu ne mai văzuserăm de ceva vreme și eram cam nevorbiți. Am trecut în revista ultimele cărți citite, filmele bune văzute - ce mult ne-a plăcut Discursul Regelui - de la George V am ajuns la al nostru și uite așa făcurăm și un pic de politichie, după care, am trecut la proiecte de vacanță și, invariabil, am ajuns la copii. Vlad al nostru și Alex al lor au fost colegi din clasele mici - așa ne-am și cunoscut la o ședință cu părinții - și am rămas prieteni cu toții. Băieții sînt acum studenți, Vlad la Drept, Alex la Medicină, au aere de adulți, sînt îndrăgostiți până peste urechi, ceea ce e normal la 20 de ani dar asta ne umple de griji, ceea ce e normal și pentru noi ca părinți, nu-i așa? Despre ce e normal și ce nu, se pot spune multe; ca medici, amicii noștri pot spune și mai multe. Dana însă a ales să ne spună povestea lui Radu, un puști de 16 ani, băiatul unor prieteni de-ai lor din Constanța.

Pe Radu îl cunoscusem cu ceva vreme în urmă, părinții lui având și ei o casă în apropierea Câmpinei. Atunci mi se spusese doar că băiatul e special dar, făcând cunoștință pe fugă nu  am dat prea mare atenție introducerii și rămăsesem doar cu imaginea unui adolescent cam timid, cu părul vâlvoi și cu o privire inteligentă. De la Dana am aflat că normalitatea, în cazul lui Radu s-a încheiat înainte de a împlini doi ani, când a fost diagnosicat ca autist. O formă specială de autism, sindromul Asperger înalt funcțional. Asta înseamnă o inteligență exceptională într-o ființă aproape neadaptată vieții în societate. Ințeleg că primele cuvinte rostite de Radu au fost dividende  și  calorifer. Nu mama, nu tata. La doi ani rostea cuvinte în engleză iar la trei citea perfect. Tot atunci le-a spus părinților că el a sosit accidental aici dar el provine de pe o altă planetă, Doror, iar pe mama lui de acolo o cheamă Manatina. Povești copilărești sau poate o minte prea învolburată, veți spune și poate așa or fi spus inițial și părinții lui. Doar că Radu a venit apoi cu detalii spunând că la naștere lui spațiul s-a pliat și el a devenit punctul de legătură între cele două lumi.Tot atunci pe la doi-trei ani a dobândit un soi de tic, își balansează din când în când capul iar explicația lui a fost că ăsta e semnul că trăiește continuu în două lumi.

 Radu a devenit la 16 ani olimpic la toate materiile dar nu se poate îmbrăca singur, nu se poate încălța, nu a fost în stare multă vreme să folosească toaleta, să suporte alți oameni decât părinții și chiar și acum la 16 ani este total dependent de mama sa. De când au apărut primele semne de boală, părinții au început speriați să ia drumul spitalelor. Unii îi prescriau pastiluțe de liniștire, alții mai decenți recunoșteau că în România aproape nimeni nu poate trata sindromul său. Grațiela, mama sa, este de mult la capătul puterilor; toată forța, toți banii i-au investit în acest copil genial care, în clasa întâi, când li s-a cerut să dea exemple de cuvinte care încep cu litera o, a spus orbită iar mirarea învățătoarei a fost răsplătită cu o explicație de dicționar Păi este traiectoria pe care se învârt planetele în jurul Soarelui și sateliții în jurul planetelor, ei bine, pentru acest copil a trebuit să scoată certificat de handicapat și, cu disperare a constatat că, aici la noi, nimeni nu are nevoie de mintea genială a lui Radu și nu știe sau nu poate să facă nimic pentru a-l ajuta să învețe să trăiască singur.
Să nu fie chiar nicio șansă pentru Radu? Voi ce credeți?

Severin dammerung

Așa cum era previzibil, Adrian Severin a rămas azi fără imunitate după ce plenul Parlamentului European a votat în acest sens. Solicitarea de ridicare a imunității a fost adresată forului de la Bruxelles de DNA care îl va ancheta de acum încolo pentru a stabili eventuala vinovăție a lui Severin. Acesta spune în interviul pe care i l-am luat azi pentru Radio București FM, că au fost patru europarlamentari afectați de capcana întinsă de cei de la Sunday Times, iar cel de-al patrulea, un spaniol, care  a refuzat și el să demisioneze, a fost anchetat de OLAF (pentru că autoritățile spaniole nu au dorit să-l cerceteze în niciun fel) și a fost declarat nevinovat.

In cazul lui Adrian Severin lucrurile stau altfel. El provine dintr-un partid de opoziție pe care e trendy să-l hulești și a fost un incomod atât pentru putere cât și pentru propria formațiune. Așa că, scenariu sau nu, toată lumea l-a abandonat subit, inclusiv sau mai ales, PSD-ul care-l vrea și demis din Parlamentul European. Nu mai spun de, vorba lui Cristoiu, fătucile din presă care au mirosit puțin redacțiile străine iar acum se dau deontoloage și se înghesuie să-l lovească la țurloaie pe îngenunchiatul Severin deși până mai ieri tremurau de emoție când le dădea un interviu. Așa merg lucrurile: acum vreo doi sau trei ani primea titlul de Europarlamentarul anului, era curtat  de televiziuni, lobbyști și politicieni dornici să-i ducă geanta, azi toată lumea traversează pe celălalt trotuar, din prudență,să nu care cumva....Dar de ce? Nu știa nimeni că Severin face și gafe? Uitase cineva că picase într-o altă plasă, a Cațavencilor, și se poticnise în formula apei? Bașca, faptul că-l mai lua gura pe dinainte și vorbea de liste negre pe care nu le putea justifica...Să nu fi știut cineva cât era de preocupat să nu uite să-și ridice orice bănuț pe care avea grijă să-l obțină de pe urma oricărei activități în care se implica? Mă îndoiesc foarte tare. Si atunci de ce atâta ură acum, de ce atâta dorință de a-l nimici înainte de a i se demonstra vinovăția, doar pe baza unui filmuleț? Au rulat și alte filme - cu cârnați și șunci, cu palme, șpăgi,etc și nu s-au lăsat cu arestări....

 E adevărat însă că, deși omul fusese de două ori ministru, ba chiar și Președinte al Adunării OSCE și mulți ani deputat, nu fusese implicat în nicio privatizare dubioasă, nu și-a făcut firme să umple țara de borduri și nici n-a fost unul dintre băieții deștepți de la energie. Preda, pleda, ținea conferințe, era coroziv și sclipitor, putea construi pe loc un atac nimicitor sau distruge cât ai clipi o strategie meticulos întocmită, datorită experienței și cunoștințelor vaste de drept internațional. Si era și greu să-l refuzi pentru că omul acesta cunoștea pe toată lumea, i s-a spus Mr Everybody, și știa cum să obțină victorii pe care alții nici nu le visau. Să fi uitat cineva de succesul Raportului Severin-Lamassoure, când România, de-abia intrată în UE, arăta că poate fi un jucător internațional, ori de celebrele rapoarte Severin  de la Consiliul Europei? Iarăși mă îndoiesc.

Bref, nu am scris toate lucrurile astea pentru a-l apăra pe Adrian Severin.(Cred că, cel puțin moral, e greu să fie apărat). Deci, nu am de ce, nu cred că el are nevoie de ajutor de la mine și în niciun caz blogul meu  nu l-ar ajuta la nimic. La urma urmei povestea poate fi spusă și așa: Severin, un politician român ca oricare altul se află în vizorul DNA fiind bănuit, ca nenumărați alții, de corupție iar dacă se va dovedi vinovat va plăti așa cum merită.

 Dar dacă totuși nu este vinovat, dacă, potrivit legilor în vigoare de la noi și de la UE, nu a comis nimic ilegal,atunci  nu pierde România unul dintre cei mai eficienți oameni politici pe care îi are?

Chișinău - o victorie otrăvită

După primul tur al localelor de la Chişinău, când puteam face infarct văzând exit- polurile şi apoi evoluţia numărătorii voturilor, ieri n-am îndrăznit să scriu despre victoria lui Dorin Chirtoacă. O fac astăzi, însă mărturisesc, cu strângere de inimă pentru că, deși formal se poate vorbi de o victorie, practic Alianța pentru Integrare Europeană a supraviețuit unui infarct. Consiliul municipal este pierdut în favoarea comuniștilor care au 26 de locuri (asta dacă la renumărarea de mâine nu apare vreo schimbare) iar Alianța are 25. Candidatul AIE își păstrează scaunul de primar doar datorită unei diferențe de nici un procent față de comunistul, Igor Dodon, împins în cursa electorală de Voronin mai mult pentru a-și frânge gâtul - mi s-a părut mie - decât pentru a câștiga, ceea ce echivalează aproape cu o înfrângere. Iar această lovitură năucitoare, Alianța o încasează exact în fieful său, în zona cea mai anti-comunistă din Moldova, cea mai pro-europeană - în capitala Chișinău.

Ar fi absurd ca rezultatul - o victorie dezastruoasă - să-i fie trecut în contul lui Dorin Chirtoacă pentru că votul nu a a mai avut nimic de-a face cu omul sau cu programul ci s-a dat un vot negativ. A fost un vot anti-comunist și anti-rusesc iar de partea cealaltă, a fost un vot anti-Alianță și anti-european. Pentru polarizarea formidabilă a populației, principalul responsabil rămâne coaliția la putere care nu a reușit să fructifice cei doi ani de guvernare și a avut o prestație lamentabilă în campanie. UE își are și ea partea ei de vină prin atitudinea mai mult rezervată față de Republica Moldova și autoritățile pro-europene de la Chișinău și aproape curtenitoare față de candidatul comunist Dodon, cărat  la Bruxelles de însuși Reprezentantul UE în Moldova. Pe de altă parte, cât de mult puteau fi luați în brațe și mângâiați pe creștet anumiți lideri ai Alianței care, în public, pozau ca apărătorii valorilor europene iar în particular, se îmbogățeau prin metode mafiote? Nu în ultimul rând, România își are partea ei de vină pentru nu a avut în toți acești 20 de ani o politică coerentă față de Republica Moldova și mai ales față de românii trăitori în statul de peste Prut. Atitudinea de dor și jale, pigmentată uneori de sudalme neaoșe, adoptată de administrațiile de la București de-a lungul vremii, contrastează puternic cu preocuparea permanentă și minuțioasă a Budapestei față de Transilvania și maghiarii din România. Efectele se văd și nu mă îndoiesc că se vor amplifica dacă nu tragem rapid concluziile necesare.

Așa că, odată identificați responsabilii, la prima strigare, pentru rezultatele localelor moldovenești, rămâne întrebarea: ce vor face Chirtoacă și ai lui cu succesul obținut duminică? Răspunsul vine fără ezitare: nimic, dacă nu vor fi învățat ceva din aceasă lecție usturătoare și nu vor înțelege, în sfârșit, că nu pot reuși decât împreună. Altfel, vor ajunge la lada cu gunoi a istoriei...

Trips & tips

Mai dă Doamne sfârșituri din astea de săptămână. Ne-am odihnit (mai puțin Vlad care e încă în sesiune), ne-am plimbat, am făcut vizite, am bucătărit, am citit (încă mă ocup de Insemnările de ambasador în Estonia, ale lui Neagu Udroiu), am cules primele cireșe și căpșuni din grădina noastră și am și leneviiiit...

S-o luăm oarecum în ordine:

- ieri am fost la Provița să luăm de la sursă laptele de-abia muls, pentru ciorba de dovlecei care s-a comis azi cu laptele prins; a ieșit o nebunie dar și plimbarea a fost o bucurie pentru că atât locurile cât și casele au un farmec aparte

(Câmpina văzută dinspre Provița)

(în mijloc,căsuța lăptarului;sursa de lapte era la păscut)
- de la Provița ne-am întors acasă pentru a pune laptele la prins și am continuat plimbarea pe Drumul Vinului, ruta prahoveană care are 58 de km și începe de la Filipești și străbate 12 dintre cele mai cunoscute podgorii locale: Boldești -Seciu ,Valea Călugărească, Urlați, Ceptura,Tohani. Ne-am cam plictisit pentru că proiectul nu există deocamdată decât pe hârtie, pe teren sînt puține lucruri care să te îmbie (poate un popas la Crama Seciu) și, cu speranțele ofilite că nu știm să profităm de ceea ce avem - ce la fix se preta ruta asta pentru un turism de tip gourmet! - ne-am oprit la întoarcere la Păulești, o mică localitate pitită lângă un lac și-o pădure între Ploiești și Câmpina, unde ne-am tras sufletul la terasă înnecată de flori, cu o pastramă de ied și o Fetească de Valea Călugărească.

(iată ce face un cubuleț de gheață carbonică (?) într-un pahar cu vin pe care-l răcește brusc și vulcanic)
- azi dimineață i-am vizitat pe prietenii noști Elan și Rodica, la Breaza, a căror căsuță e cocoțată pe un vârf de deal unde ajungi greu dar odată sosit ai acces la o priveliște de vis;( rămân dator cu poze)
- la întoarcere am oprit la Aleea cu nuci, pentru a lua o caserolă cu mici (țineți minte locul pentru că aici se găsesc cei mai buni mici de pe Valea Prahovei), iar acasă am făcut scurt un grătar pe care am executat blitz micii, un mușchiuleț împletit și, preferatul lui Vlad, un hamburger din amestec de vită și berbecuț cu salata aferentă și un strop (bine, mai mult) de tsatsiki. Cam așa arăta înainte de dezmăț:

- am ars o părticică din caloriile dobândite printr-o plimbare pe dealul de lângă casă, care presupune o abordare destul de pieptișă însă, pe măsură ce urci, perspectivele asupra Muscelului se schimbă amețitor, efortul fiindu-ți recompensat pe deplin

După două ore de plimbare prin pădure, mi-am luat recompensa la terasa Emiliei de la Fântâna cu cireși:

 Ne-am întors la timp ca să nu ne prindă furtuna.

Români & unguri - work in progress

Eram prea obosit aseară după ce am urmărit pe 3-4 canale de televiziune dezbaterile legate de posibilele schimbări administrative și mai ales, în context, de autonomia Ținutului Secuiesc, ca să încerc să mai scriu ceva pe tema asta. Pe de altă parte, recunosc, intenția mea a fost de a lăsa cât mai mult pe prima pagină postarea cu tipul de la CFR care, dincolo de faptul că era bine scrisă, era perfect reală. Nimic nu a fost inventat iar ușurința cu care omul își povestea isprăvile și mai ales faptul că, în opinia sa, comportamentul său a fost ireproșabil în comparație cu al altor colegi, ei bine, asta mă cutremură și acum.

Fără îndoială că nu puteam să zac la nesfârșit așteptând reacții la o poveste și să asist impasibil cum alte lucruri se întâmplau iar eu asistam, vorba lui Blaga (LUCIAN nu celălalt) mut ca o lebădă. Așa că, văzând că tele- talk-urile pe tema reîmpărțirii administrative se înmulțesc și se înfierbântă cum ajung în preajma Har-Cov-ului, iar unii reprezentanți ai secuilor vorbeau chiar de radicalizarea protestelor până la nesupunere civică, am revenit aci, în poiana iocaniană, cu poftă de vorbe noi alături de voi, prietenii mei știuți și neștiuți.

Probabil că ar trebui să deșir povestea mult mai din urmă, cu anii 93 și bătăliile asupra celebrei, atunci, Recomandări 1201 a Consiliului Europei ce stipula, printre altele, dreptul minorităților care într-o regiune formează majoritatea, să aibă autorități administrative autonome. Mulți dintre (exagerez, unii dintre) politicienii români înțelegeau ce se întâmpla însă nu realizau sau nu acceptau încotro bătea vântul ceea ce făcea ca discursul românesc să sune anacronic și naționalist. Asta că nu mai vorbesc de slaba calitate a delegației la APCE din perioada 93-96, din care nu străluceau decât Adrian Severin și Gyorgy Frunda. O atitudine mai suplă, mai flexibilă și inteligentă, niște politicieni mai deschiși la minte și la dialog decât la haleală și șpriț, ar fi adus mai mult profit României. De fapt, lipsa de strategie pe termen lung a determinat ca întotdeauna să avem nu proiecte, ci răspunsuri tardive la proiectele altora, în permanență o atitudine re-activă și nu una pro-activă. Adesea, politica externă a funcționat după modelul cârpei roșii așezată în fața taurului. Ne-am fixat câte un obiectiv - admiterea în Consiliul Europei, NATO, UE și toată lumea doar asta vedea în fața ochilor iar ținta respectivă devenea în loc de obiectiv de etapă, interes național. Adevăratul interes național era mereu același și simplu de transpus în cuvinte: românii să trăiască bine  într-o Românie sigură, stabilă și prosperă iar cei din afară să se bucure de cât mai multe drepturi, de fapt aceleași pe care eram dispuși să le asigurăm minorităților de la noi. Nici mai mult nici mai puțin. Restul erau vorbe sau campanie electorală. De ce, de pildă, în acest context, strategia privind românii din Basarabia nu a fost nu a fost gândită la pachet cu aceea privind drepturile maghiarilor din România? De ce n-am știut ce vrem și cât vrem pentru românii noștri trăitori in țările vecine sau mai departe, ca să știm ce și cât putem să le oferim minoritarilor care au ales sau, cel mai adesea nu, să trăiască în România? A căuta să joci după aceleași reguli cu oricare partener, e o dovadă de fair-play, de transparență ceea ce, în opinia mea îți

dă respect și putere.

Ne miră azi sau ne irită că ungurii au un plan (sau mai multe) cu Transilvania. Dar de ce? N-au făcut niciodată un secret din asta. Doar și-au urmat proiectul, interesul lor național pas cu pas, cu îndârjire și cu inteligență. Sînt de acuzat pentru asta, că nu-și uită trecutul și vor, peste ani, să întoarcă în favoarea lor decizii isorice care le-au fost nefavorabile? Păi și noi vrem asta. Acuză poporul ungar autoritățile sale că gândesc în acest fel? Nici vorbă. Îi acuzăm noi și alții. Dar toată lumea are dreptate

 și totul e în regulă câtă vreme formal toată lumea respectă regulile. E drept că, de multe ori, ei au fost mai abili și-au încercat - iar uneori au și reușit - să schimbe din reguli. Neplăcut pentru noi.

Insă când unul dintre parteneri încearcă să nu mai respecte regulile, să-și bage, pe românește picioarele sau când cineva te anunță că dacă nu faci cum vrea el să nesupune civic, atunci lucrurile se schimbă. Iar atunci statul, român sau oricare altul, trebuie să dea dovadă de fermitate și să apere ordinea de drept și chiar statalitatea. Iar o atitudine scăldată  e chiar mai nocivă decât aceea a celor care încearcă să schimbe ordinea de drept.

Cine-și închipuie că acum Kosovo poate constitui un precedent se înșeală. Toată lumea, inclusiv cei care au susținut independența acestei provincii, e convinsă că a fost un demers eșuat. Există o disponibilitate largă pentru îmbunătățirea conditiilor de viață ale minorităților, chiar pentru o anumită discriminare pozitivă, însă, atenție, nimeni dar absolut nimeni nu încurajează în interiorul UE și NATO, modificarea frontierelor. Ba mai mult, sînt dezavuate gesturile statelor care tulbură apele pentru a-și favoriza pe sub masă cetățenii trăitori în afara granițelor. Primul exemplu ar fi România care, potrivit Financial Times, prin politica de acordare a cetățeniei, introduce pe la spate Republica Moldova în UE. Rezultatul: România nu e primită în Schengen. Al doilea exemplu este Ungaria care deține încă pentru câteva zile președinția UE și, de puțină vreme și-a impus o Constituție care ar trebui să aducă un avantaj pe termen lung partidului de guvernământ și intereselor acestuia. Parlamentul European și-a exprimat deja dezacordul față de multe dintre prevederile acestei Constituții dar a cerut și avizul Comisiei de la Veneția, un organism care reunește cei mai buni experți europeni în drept constituțional, iar raportul va ajunge săptămâna viitoare pe biroul fiecărui europarlamentar. O sinteză a acestui document mi-a parvenit și am constatat că există multe lucruri inacceptabile în opinia Comisiei de la Veneția. Aceasta nu este de acord cu formularea: Ungaria poartă responsabilitatea maghiarilor trăitori în afara granițelor, pe care o consideră generatoare de potențiale conflicte de interese cu statele pe teritoriul cărora trăiesc maghiari. O altă critică și mai fermă este lansată împotriva conceptului de drepturi colective conținut de Constituția ungară pe care Comisia de la Veneția nu-l recunoaște, adăugând că autoritățile ungare nu pot decide asupra acordării unor drepturi colective sau instituirii de autoguvernări pentru maghiarii care trăiesc în alte state.
Concluziile habar n-am care sînt. Trageți-le voi, dragii mei, dacă sînt. Dar, atenție, piesa continuă și alegerile se apropie! Să nu confundăm recuzita cu sinuzita!

Măsura la români

Nu mai călătorisem de ceva vreme cu trenul așa că ieri m-am decis să merg la Câmpina cu un accelerat care urma să parcurgă cei 90 de km într-o oră și un sfert. Mi-am luat un bilet la clasa a ll-a de 24 de lei (exact ca pe vreme studenției mele) și am lăsat vipia de afară pentru cele 22 de grade din interiorul unui vagon curat și comfortabil. Bun admis, mi-am zis în gând, amintindu-mi replica preferată a unui amic hâtru. Nu mă las deranjat de pâlcul exotic al vânzătorilor ambulanți de orice, grăbiți și nemulțumiți că trenul e aproape gol, îmi scot câteva ziare și aștept liniștit plecarea trenului. In ultima clipă, în compartimentul gol în care mă aflu,chiar în fața mea, se instalează un cetățean mai bronzat, sărit binișor de 60 de ani, imbrăcat cu un pantalon albastru de trening, evazat, cămașă albă și cu o jachetă de culoarea vișinii putrede. Se așează, se uită la ceas, dând din cap aprobator apoi se lățește în scaun mângâind mulțumit plușul banchetei. Văzând că-l priveam, îmi face cu ochiul, complice și mi se adreseză cu un aer simpatic:

- Vagoane bune, domne! Nemțești.
- Aha, zic eu. Așa se explică...
- Luate la mâna a doua. Da au dat o poală dă bani pă ele.
- Credeți?
- Se poate ? Ce credeți că vorbesc prostii? Munca mea ține de CFR.
- Aha, continui eu indecis dacă voiam să continui convorbirea sau să mă întorc la ziarul abia deschis.
Dar interlocutorul meu avea chef de vorbă:
- Am 44 de ani de muncă la ei. Da nu mă plâng că m-ar bate Dumnezeu. Acu am cam 2500 de lei d-ăștia noi ,da anu ăsta ies la pensie, asta e. Mi-au calculat și pensia, vreo 1500 lei pe lună; cam subțire da ce să fac? Io l-am întrebat pe directoru ăsta nou dacă mai mă ține un an, că după lege mai am voie, da mi-a zis Lasă nene Precupane și pă alții să mănânce. Așa că gata, mi-am făcut bagajele. Oi vedea ce mai găsesc io dă făcut pă lângă casă. Pensia nu e mică pă prafu ăsta și apoi nu mor caii când vor câinii, nu-i așa?
Bine, mă gândesc eu, o să citesc presa acasă. Omul vrea să facă un pic de conversație și nu se face să- l las nevorbit. Așa că reânnod discuția:
- Da, ce-ați lucrat? Sînteți mecanic?
- Nu domnu, vai de mine, se poate? Am lucrat la coletărie, am făcut coletărie specială.
-Adică cum specială, întreb eu.
- Transportam valori domnu. Chestii serioase nu glumă. Ispită mare de tot. Unii să știți că s-au făcut oameni, da am prieteni care au dat de belea. Au intrat la mititica, nene. Da io am un principiu să știți. Vedeți degetul ăsta, și-mi arată palma cu degetul mare desfăcut. Ăsta e opritoru nene, că dacă nu te proptești în ceva, intră mâna pân la umăr și-ai încurcat-o. Io d-aia am stat 40 de ani aci c-am știut să mă port,că altfel...
- Ei, dar ce se întâmpla domnule cu valorile alea? Se volatilizau?- mimez eu interesul.
- Erau bani și de toate domnu. Și da, unele chestii dispăreau cu totul. Io nu m-am băgat niciodată la așa ceva.
- Dar ce făceați?
- He, he, acu pot să vă spun că oricum s-a prescris, că a trecut mult d-atunci. Noi transportam, de exemplu, caseta cu bani a CFR-ului, adică ce încasau stațiile pe bilete iar noi trebuia să le ducem la bancă. Casetele astea erau ca niște genți militare făcute din pânză groasă de cort, cusute pe margini și sigilate. Beton - ziceau ei. V-amintiți de creioanele alea chinezești cu, radieră în cap, sigur că v-amintiți, ei, eu luam un creion din ăla bine ascuțit și-l înfigeam ușor între două cusături și învârteam. Încet că n-aveam nimic de făcut până la Satu-Mare iar la un momentdat intra tot. E, atunci îl scoteam, dădeam cu o picătură de lipici pe radieră și-apoi îl băgam în gaura formată, cu guma-nainte și învârteam și învârteam până simțeam că s-a lipit d-o hârtie d-o sută. Știți hârtiile alea vechi d-o sută, dă pă vremea împușcatului, ei și după aia învârteam până hârtia se rula complet apoi o scoteam. Și repetam operațiunea, că până la Satu-Mare era drum lung; uneori ieșeau și câte două odată, da era treabă migăloasă, dă artist, și uite așa îmi ieșeau cam cinci sute la un drum, sau mai mult da nu cu mult, că v-am zis, nu mă lăsa opritoru.
- Foarte tare, zic eu, dar nu se prindea nimeni?
- Ba da, ăia dă la bancă, da mie ce să-mi facă? Io luam geanta sigilată și tot așa o predam, că după ce terminam pescuiala, frământam bine colțurile genții până nu se mai cunoștea nimic. Așa că, prinde orbu scoate ochii. Pă urmă au început să depună banii direct la bănci și nu mai rămânea nimic dă mâncat. Da a venit revoluția și iar a fost bine o vreme. Da bine, bine!
- Păi cum așa, întreb eu prins cu totul de poveste?
- Păi atunci, la-nceput, țineți minte, aveam încă o groază de sași, că pă urmă au plecat în Germania și-au rămas satele alea ale lor goale. Da până să plece ăștia d-aci din țară, ăia d-acolo dă la mama lor, rude, prieteni, ce mama naibii erau - că ăștia s-ajutau între ei - le trimitea la ăștia d-aci bani pă care îi băga în scrisori. P-atunci nu era transfer bancar, iar aștia, adică nemții ăia d-afară le băga lu ăștia dă la noi, mărci - că alea era p-atunci - le băga în scrisori. He, he și noi ne lusem un bec d-ăla mare dă 500w  și când treceam scrisoarea pîn fața lui, se vedea banu ca la radiografie. Da să vedeți că unii era și mai proști: băga în plic câte un lănțișor subțire dă aur sau vreun ineluș, marfă delicată. Și ei ce ziceau, că dacă scrisoarea nu trebuia să depășească 40 dă grame, ca să nu devie colet și să plătească-n plus, putea să pună și bani și-un lănțișor dă 3-4 grame, că nu trecea plicu dă 30 dă grame.
- Ințeleg că valorile dispăreau dar cu scrisorile ce se întâmpla?
- Ce să se întâmple ? Să pierdeau, nu știți câte se pierdeau pă vremea aia? Da, știți ce era tare? Că ăia nu se-nvățau minte și trimiteau din nou. Ajunsesem să învăț niște nume pă de rost, d-ăștia care primea mai des, ca să nu mai zic că, din prima, tot ce venea pentru Sibiu, Mediaș, Reșița, Caransebeș ,Lugoj, Timișoara și mai era niște sate pline dă sași - tot știam - puneam de-o parte și apoi le luam la mână. Teancuri erau, că scria lumea p-atunci, țineți minte când să descărcau vagoanele de Poștă la București, să umpleau zeci cărucioare. Azi nu mai scrie aproape nimeni, așa că pot să ies liniștit la pensie după patrujdăani, și dorm liniștit pă pernă și știți dă ce? Din cauza opritorului. Ăsta e domne secretu-n toate: măsura. Gata, uite că făceați să uit să mai cobor aci la prima, că io sînt navetist dă ani dă zile, da nu-i nicio problemă, nu mă plâng, mai ales dă când au băgat vagoanele astea dă la nemți. Fazani, domne, da fac treabă bună...

O carte nou-nouță : Zăpezi din miazănoapte de Neagu Udroiu

M-am bucurat să fiu alături de Neagu Udroiu la lansarea cărții sale Zăpezi din miazănoapte vol 2- Ambasador în Estonia , eveniment petrecut aseară la Fundația Nicolae Titulescu.

 Pe Neagu Udroiu îl știu exact de douăzeci de ani, din septembrie 1991, când el era directorul Agenției Rompres iar eu de-abia învățam cu ce se mănîncă meseria de ziarist. Lucram ca știrist la Radio de mai bine de un an și, după ce fusesem în ianuarie-februarie 91 corespondent de razboi în Golf, petrecându-mi o bună parte a activității în Israel, am fost trimis în septembrie să acopăr vizita Președintelui Iliescu în țara menționată. Misiunea mea era complicată pentru că trebuia ,musai, să iau un interviu Președintelui Israelului, Haim Herzog însă toate diligențele făcute la București eșuaseră pentru simplul motiv că perioada cu pricina era una specială în Israel, Președintele neacordând interviuri între cele două mari sărbători, Yom Kipur și Roș Hașana (Anul Nou evreiesc).

Trebuie să adaug că, în Israel - republică parlamentară - rolul Președintelui, desemnat de parlament, este mult mai decorativ decât în România. Haim Herzog, născut în Irlanda și sosit la 17 ani în Eretz Israel, era Președinte de 8 ani. Fusese militar, general în armata israeliană, fost șef al serviciilor de spionaj deși n-ai fi zis pentru că, așa cum aveam să constat, era un bărbat înalt, distins, trecut de 70 de ani și absolut fermecător, cu un aer de mare blândețe.

Întâmplarea a  făcut să reușesc să iau un interviu dlui Herzog exact cu o zi înaintea vizitei Președintelui Iliescu la Ierusalim. A fost unul dintre primele succese profesionale și m-am umflat puțin în pene să constat că fusesem citat de marile agenții de presă: AP, AFP și Reuters. Interviul în sine nu conținea noutăți formidabile dar era singurul acordat de Președintele Israelului care vorbea despre 43 de ani de relații bilaterale neîntrerupte și despre recunoștința sa datorată faptului că, omologul său român, efectua prima sa vizită oficială în străinătate, de la învestitură, în Israel. A doua zi primesc o invitație pentru recepția oficială, care se desfășura seara la 19, la hotelul King David.

                                                         King David Hotel - Ierusalim

Doar că, pe la 17, când încă mă aflam la Kol Israel, Radioul public, de unde mi se permitea să trimit corespondențele, sosește o limuzină de la ambasadă care mă ia pe neanunțate, încă în hainele de lucru -blugi și tricou- pentru că, mi se spune, măsurile de securitate impuneau controlul cu două ore înainte. Evident că am fost singurul îmbrăcat astfel la recepția respectivă, lumea venind în costume negre, rochii lungi, cu bijuterii scoase de la bancă ca pentru evenimente speciale.

 Mă simțeam ca naiba, mi-am luat un whisky extrem de mare și mă pitisem după o coloană de marmură, așteptând momentul s-o șterg ,,englezește,,. Numai că înainte să inițiez operțiunea exit , un nene zâmbitor, îmbrăcat adecvat momentului, vine spre mine și mă întreabă Dan, dragă, unde te-ai ascuns? Mă uit după tine de când am sosit. I-am răspuns că nu am găsit alt loc mai retras decât coloana aceea și că îmi făceam curaj să părăsesc incinta, după care l-am întrebat la rându-mi Da dumneavoastră cine sînteți? Sînt Neagu Udroiu de la Rompres și ne-am cunoscut în urmă cu vreo lună  în urmă la șeful tău în birou, îmi spune el. Upss, era chiar acel Udroiu, directorul Rompresului, prieten cu directorul de atunci al Radioului. Dumnezeu parcă îmi luase mințile, uitasem cu cu totul. Dragul meu, continuă el, tot drumul am vorbit despre interviul tău .A fost o lovitură. I-am vorbit și domnului Președinte despre el, îl auzise de ieri, i-a plăcut și chiar mi-a spus că vrea să te cunoască. hai să te prezint. Era prea de tot. Urma să întâlnesc pentru prima dată în viață un Președinte iar eu eram în teniși și blugi la recepție. Nici vorbă, eu plec brusc, i-am spus. La care Neagu Udroiu mă ia după umeri și-mi zice Hai, nu fii copil și să știi că nu se cade să lași un Președinte să te aștepte.M-a topit căldura din vorbele lui. Iar după aceea tot aerul serii s-a schimbat...

Azi, eu mă apropii binișor de 50 de ani, mă îmbrac ceva mai potrivit și nici nu mă mai topesc așa ușor iar Neagu Udroiu este de ceva vreme un distins pensionar care, spre finalul carierei a dat (aparent) presa pe diplomație înnobilându-le pe ambele. Ne întâlnim adesea, sîntem cumva vecini, uneori ne facem plimbarea de seară împreună, vorbind de una, de alta. Ieri Neagu Udroiu și-a văzut tipărite însemnările de ambasador în Estonia după ce, cu un an în urmă publicase volumul 1 al Zăpezilor consacrat mandatului petrecut în Finlada. M-am bucurat să fiu alături de el iar azi m-am delectat cititind deja câteva pagini din cartea sa.

Fără Schengen în 2011?

Gerd Leers - şeful diplomaţiei olandeze

                                                    

Parlamentul European a dat aseară un aviz pozitiv asupra aderării Romăniei şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Decizia legislativului european este una consultativă, ultimul cuvânt revenind Consiliului European care se va pronunţa prin consens.

La Consiliul JAI reunit azi la Luxemburg ministrul de externe olandez Gerd Leers a spus răspicat că ţara sa se va pronunţa în 2012 asupra integrării României şi Bulgariei în Schengen şi asta după o perioadă de probă. Practic, poziţia Olandei spulberă orice şansă de a fi primiţi anul acesta în Schengen.

Vizită (2)

La Londra Președintele Traian Băsescu a afirmat într-o discuție cu ziariștii de la Financial Times că România va forța creșterea economică iar prima măsură în acest sens ar putea fi vînzarea a 10% din cele 40% acțiuni pe care le mai are statul la PETROM, 15% din TRANSGAZ, TRANSELECTRICA și ROMGAZ și încă 10% din NUCLEARELECTRICA și HIDROELECTRICA.Vînzările se vor materializa în cursul acestui an iar banii obținuți vor intra într-un fond de dezvoltare care nu va putea fi folosit sub nicio formă pentru consum. Creșterea pe 2011 a fost estimată la cca 1,5% dar în acest fel România va avea o creștere minimă de 2% - a mai spus dl Băsescu.

Un alt subiect inserat de Financial Times a fost preocuparea Bucureștiului pentru admiterea în spațiul Schengen. Președintele Băsescu a declarat că nu vede niciun impediment ca România și Bulgaria să adere la zona de liberă circulație până la sfârșitul anului. Ziariști de la FT citau însă surse diplomatice de la Bruxelles care afirmau că intrarea celor două țări în Schengen ar putea dura ani, nu luni,din cauza neîncrederii în instituțiile juridice și a corupției din România și Bulgaria .

Daily Telegraph consemnează că pe agenda convorbirilor bilaterale româno-britanice a existat și ridicarea restricțiilor pentru muncitorii români care vor să lucreze în UK și afirmă că nu au apărut niciun fel de schimbări în acest domeniu, citându-l pe dl. Băsescu care a spus Nu vreau să comentez acest subiect dacă nu am ajuns la un acord. O posibilă explicație pentru atitudinea autorităților britanice poate fi găsită într-un articol recent al aceleiași publicații care vorbește de teama guvernului de la Londra față de politica Bucureștiului de a aduce pe ușa din dos în UE cetățeni ai Republicii Moldova care năvălesc apoi în Occident în căutarea unui loc de muncă.

Locale cu scântei la Chișinău

Urma scapă turma sau periferia salvează Alianța. Cam în această notă s-a scris partitura complicată și palpitantă a alegerilor locale din Republica Moldova. In pofida unor exit-polluri defavorabile, Igor Dodon,reprezentantul comuniștilor, s-a văzut până aseară la 22, deja primarul Chișinăului așa cum și Mircea Geoană, acum doi ani, a fost președinte pentru o noapte, învins și el de mărginimea românească.

Încă odată se dovedește că politica nu e pentru cei cu inima slabă și nici pentru fete de pension. Ce va fi fost ieri în sufletele celor doi -Chirtoacă și Dodon - e greu de spus. Cum de s-a ajuns la un astfel de scor, 48% -46% în favoarea lui Dodon, ce înseamnă asta și ce se mai poate întâmpla, am încercat să aflu dintr-un interviu pe care l-am difuzat azi la Radio București FM cu profesorul și sociologul Dan Dungaciu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai evoluțiilor din Republica Moldova. Iată câteva concluzii:

- deocamdată nu vorbim despre o catastrofă ci de un (ultim) semnal de alarmă, cât un tsunami, pentru Alianță care păstrează, cel puțin teoretic prin Chirtoacă, prima șansă pentru turul doi, Dodon strângând în primul tur cam tot ce putea aduna;

- 5 alegeri în doi ani și toate decisive pentru Republica Moldova doar din cauză că aceasta nu s-a decis în ce direcție vrea să meargă, spre est sau spre vest.Republica Moldova seamănă cu un tren căruia dacă-i schimbi conductorul o ia în altă direcție;

- turul 1 nu a fost pierdut de Dorin Chirtoacă, ci de AIE dar acum Alianța este obligată să funcționeze ca atare și să-și ducă în turul 2 candidatul la victorie;

- de ce s-a pierdut primul tur? Pentru că AIE s-a comportat de multe ori ca o non-alianță în istoria sa iar acum suportă consecințele. O mare responsabilitate o poartă unii oameni politici care s-au trezit cu puterea în mână dar n-au știut s-o gestioneze; vorbim despre lideri ai Alianței care au vrut mai multă putere decât puteau duce;

- electoratul comuniștilor s-a dovedit mult mai conștient de bătălia în care este angajat în timp ce votanții AIE nu au  înțeles pe deplin că se află într-o confruntare teribilă pe direcția Est-Vest;

- comentând o observație a ziaristului Constantin Tănase de la ziarul Timpul, potrivit căruia în spatele poveștii de succes Republica Moldova s-a aflat de fapt o realitate dezastruoasă : o țară practic neguvernată și un stat ineficient , Dan Dungaciu a fost de părere că povestea de succes a R Moldova s-a născut și dintr-un deficit de prestație politică și geoplitică a UE care a văzut că politica de vecinătate este o nereușită iar Moldova a fost aleasă dintr-un proiect eșuat prin evoluțiile din Ucraina. Rămasă exemplu pozitiv unic, R Moldova a intrat în modă dar moda se perimează rapid iar Chișinăul poate ieși rapid din vizorul UE dacă nu confirmă.( Dirck Schuebel, reprezentantul UE în R Moldova avertiza acum două săptămâni: Luna de miere s-a terminat.Acum avem așteptări clare unii de la alții). AIE nu mai beneficiază de credit în alb de la UE ci trebuie să demonstreze ceva. În caz contrar va deveni ea înseși un proiect eșuat.

Vizită

Unul dintre punctele cele mai delicate ale vizitei Președintelui Traian Băsescu la Londra îl constituie deschiderea pieței interne a muncii pentru români. In urmă cu 5 ani guvernul britanic anunțase că intrarea României în UE nu va putea însemna și încurajarea imigrației pentru românii și bulgarii aflați în căutarea unui loc de muncă. Președintele s-a deplasat și atunci la Londra, aflată pe axa sa de interes, s-a întâlnit cu premierul de atunci, Tony Blair, însă temperatura relațiilor bilaterale nu a crescut deloc. Cu acea ocazie dl Băsescu a acordat un interviu pentru International Herald Tribune în care promitea că barierele ridicate de unele țări în fața muncitorilor noștri vor determina un răspuns pe măsură din partea României -" Nu vă bazați pe timiditatea noastră. România va aplica și ea măsuri similare. Ne țineți la ușă, vă ținem la ușă". Nu știu cât de mult i-a afectat pe englezi declarația dlui Băsescu însă, cert este că piața muncii din Marea Britanie a rămas la fel de închisă pentru români și în zilele noastre iar ieri l-am văzut pe ambasadorul britanic Martin Harris la TVR  dând asigurări că lucrurile nu se vor schimba cel puțin pentru anul în curs. Harris spune că pe agenda discuțiilor Băsescu -Cameron se va afla și preocuparea pentru creștrea economică precum și o importantă investiție britanică

 de cca 500 milioane E. Vom afla, probabil, și contraoferta României.

 De la ora 15.15 Președintele Traian Băsescu va ține un discurs alături de Vladimir Tismăneanu la London School of Economics.

 Nu știu ce le va propune dl Băsescu celor aflați în sală. Eu vă propun asta:

Isterii de sezon

Azi in timp ce-mi preparam salata, cu mult castravete desigur, ascultam ştirile şi mă minunam de proportiile noi isterii numite E-coli după numele unei bacterii care, păna azi, ar fi comis vreo 19 victime. Comisia Europeana e speriată, Rusia a închis graniţele legumelor europene, se caută remedii, cineva vorbea de proprietăţile nemaipomenite ale cuprului iar un senator roman, mai hătru, afirma ca a găsit modalitatea de a se proteja măncand numai castraveţi muraţi. Aştept vestea liniştitoare a descoperirii panaceului care va umple buzunarele cuiva. Păna atunci, amintiţi-vă, rogu-vă, prin căte grozăvii am mai trecut:
1981, Spania - afacerea uleiului alterat

În mai 1981, un băieţel de la periferia Madridului, transportat de urgenţă la spital, îşi pierde viaţa la câteva ore după internare. Este prima victimă a 'sindromului toxic' care va provoca decesul a 1.200 de persoane otrăvite cu ulei de rapiţă alterat. Contaminat cu anilină, un derivat al nitrobenzenului, uleiul în cauză era vândut, în suburbiile aglomerate ale Madridului şi în alte oraşe, ca înlocuitor al uleiului de măsline.

Descrierile apărute în presă ale diverselor simptome prezentate de primii bolnavi, unele la limita absurdului, la care s-au adăugat fotografii şocante, au provocat o psihoză generală în Spania. Vânzările de ulei de măsline au scăzut drastic, nivelul acestora revenindu-şi abia doi ani mai târziu. În 1992, zece şefi de societăţi şi chimişti din sectorul uleiurilor alimentare au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între patru şi 77 de ani de închisoare.

1986 - boala vacii nebune

După apariţia, în 1986, în Marea Britanie, a primelor cazuri de encefalopatie spongiformă bovină (ESB), boala vacii nebune a stârnit un vânt de panică, îndeosebi din 1996 când s-a anunţat că se poate transmite pe cale digestivă la om, sub forma unei maladii neurodegenerative (Creutzfeldt-Jakob, vCJD).

Europa a rămas cu traumatisme timp de mai mulţi ani. În Marea Britanie s-au înregistrat 170 de decese, peste 190.000 de cazuri de ESB au fost contabilizate pe teritoriul Uniunii Europene (UE), mii de bovine au fost sacrificate.

Intens mediatizată, această boală a dus la o scădere drastică a consumului. Abia în 1999 UE a ridicat embargoul asupra cărnii de vită din Marea Britanie, decretat cu zece ani înainte, Franţa abandonând restricţiile în 2002.
1999, Belgia - 'Chickengate' sau afacerea puilor cu dioxină

În mai 1999, dioxina (grup de substanţe cu potenţial toxic şi cancerigen) este descoperită în făina pentru păsări şi animale, contaminând întregul lanţ alimentar.

'Sindromul dioxinei' loveşte consumatorii europeni care decid să boicoteze ouăle şi carnea de pui provenite din fermele industriale. Scandalul s-a soldat cu pierderi de circa 650 milioane de euro, pentru Belgia, şi demisia a doi miniştri.
2003 - gripa aviară

Numită şi gripa puilor, gripa aviară a reapărut, în 2003, în Asia, de unde s-a răspândit în Orientul Mijlociu, Europa şi Africa, provocând decesul a peste 240 de persoane. În punctul maxim al crizei, în 2005 şi 2006, au fost afectate 14 ţări din Uniunea Europeană. Au fost sacrificate milioane de păsări.

În majoritatea cazurilor, cei contaminaţi au consumat sau intrat în contact cu păsările infectate. Vânzările de carne si produse din carne de pasăre s-au prăbuşit, însă producătorii au primit ajutoare financiare .

2009 - epidemia AH1N1, gripa porcina

Primele cazuri au fost semnalate in Mexic in aprilie 2009, cateva zeci de decese punăndu-se pe seama acestui virus a carui tulpina semăna bine cu aceea a gripei spaniole care în 1918 ar fi cauzat cca 100 milioane de victime. Isteria iscată a facut să se vanda tone de vaccinuri iar marile firme producătoare de medicamente să obţină peste noapte profituri fabuloase. In Romania, Institutul Balş nu mai prididea cu producerea vaccinurilor.

2011 - epidemia bacteriei E.coli

Cu începere de la 24 mai, epidemia, al cărei vector rămâne în continuare necunoscut, a provocat deja 19 victime în Europa

Deşi castravetele spaniol, acuzat prematur ca vector al bolii de către autorităţile sanitare de la Hamburg (oraş situat în nordul Germaniei, ţară considerată epicentrul epidemiei), a fost absolvit între timp de orice vină, consumatorii europeni boicotează în continuare legumele.

Spania a solicitat UE despăgubiri pentru prăbuşirea exporturilor sale de legume şi fructe, înregistrand pierderi estimate la cca 212 milioane E pe saptamana iar Olanda, Germania şi Portugalia au cerut şi ele ajutoare pentru agricultură. În plus, Rusia a decretat embargou asupra tuturor legumelor importate din ţările UE.

Fandaxia-i gata, monşer!

Pentru curajoşi- bolul meu cu salată:

Puțin Putin

Singura armonie perfectă pare condamnată să rămână cea dintre scotch-ul din pahar și cubul de gheață dacă, iată, de câteva luni s-a dus de suflet și duetul Putin - Medvedev care, ani buni, a cântat pe o singură voce și a jucat pe o singură mână. Apropierea alegerilor și generozitatea unei Constituții care dă posibilitatea unui președinte să poată beneficia de mai mult de două mandate dacă cel de-al treilea nu este consecutiv celui de-al doilea a relevat numeroase dezacorduri între cei doi. E limpede că mai tânărul Medvedev a sesizat deliciile puterii conferite de tronul de la Kremlin și e atât de absorbit de responsabilitățile lui încât nu pare dispus să le părăsească iar puternicul (și simpaticul) domn Putin s-a săturat de haina prea strâmtă a prim-ministrului și vrea să-și reia mantia de țar. Așa că, deși cei doi anunțaseră că vor decide de comun acord care dintre ei va candida, zvonurile relevă că ambii se pregătesc asiduu de campanie. Din păcate pentru el, actualul președinte pare că a pierdut startul fiind devansat de talentatul prim-minstru, după cum se vede dintr-o recentă înregistrare video cu parfum de Hollywood (mersi Emilian)

Iar pentru cei care vor să-și reîmprospăteze memoria, aici au mai mult. Enjoy

Feriți-vă de comparații.

Jocuri prezidențiale

La o lună după ce premierul ungar Viktor Orban scandaliza Europa prin Constituția pe care o impunea în forță în plin mandat al Budapestei la Președinția UE, iată că și Președintele Băsescu reușește să uimească pe toată lumea cu un proiect de Constituție care a dat frisoane inclusiv partidului prezidențial. Diferența între dl Băsescu și dl Orban este că, în timp ce al doilea avea o majoritate super confortabilă care i-a permis să treacă Constituția prin parlament en fanfare, dl Băsescu beneficiază de o majoritate fragilă în legislativ și care nici ea nu pare extrem de încântată de schimbările propuse de Președinte - republică prezidențială, eliminarea imunității pentru parlamentari, sistem unicameral, reducerea numărului de parlamentari la 300, respectarea unui deficit de 3% și peste toate un președinte (prea) puternic - jucător și arbitru în același timp.
Așa că, dacă toată lumea are nemulțumiri, exprimate pe față sau nu, privind proiectul de Constituție prezidențial, întrebarea pe care mi-o pun este de ce a ieșit dl Băsescu cu o propunere care, la prima vedere, nu va strânge în veci două treimi din voturile Parlamentului? Exercițiu de imagine, schimbarea agendei publice și un nou os de ros la televiziunile mogulești sau vreo nevoie subită de deturnare a atenției?
Sau poate că, așa cum a promis, dl Băsescu joacă totul pe cartea Constituției, în dorința de a ajunge la vorbele unui înalt prelat al Bisericii engleze - să crești atât de mult încât să lași legea sub tine!...