vineri, 25 martie 2011

Politică, delicatese şi nu numai, la Chişinău

Politica, in mai toate tarile puţin dezvoltate si cu un grad ridicat de coruptie, poate deveni motorul sau groparul economiei si  stabilitatii sociale in functie de valoarea, determinarea si onestitatea oamenilor ce populeaza scena politica, atat in zona puterii cat si a opozitiei. Este si cazul Republicii Moldova, loc de unde am revenit de curand.

In cele trei zile de sedere am stat de vorba cu politicieni de frunte, cu ziaristi importanti dar si cu cativa reprezentanti ai societatii civile. Am comis si cateva interviuri interesante, unele difuzate deja la Radio Bucuresti FM, altele în curs de difuzare (veţi găsi unul dintre aceste interviuri chiar la finalul acestei postări). Nu sint specialist pe Republica Moldova si nici nu am avut vreo revelatie in putinul timp petrecut acolo ca sa nu mai spun ca, practic, este a doua vizita facuta in zona, la un interval de un an si trei luni de la prima. Asa ca nu am in niciun caz pretentia unor judecati de valoare ci mai curand va voi impartasi cateva impresii de calatorie.

Mai intai ar trebui sa remarc lipsa oricarei schimbari majore;  ce am lasat in urma cu un an si ceva, am regasit saptamana aceasta la Chisinau: un oras ca o statiune balneo, faţă de Bucureşti, unde oamenii se misca mult mai putin stresati (ceea ce e un mister judecand dupa subtirimea salariilor si pensiilor in raport cu preţurile foarte apropiate de Bucuresti), strazi desfundate pe care se aventureaza atât masini de sute de mii de dolari dar si Gaz-uri din anii 50, magazine cu orice, restaurante frumoase cu preturi prohibitive, tineri veseli care vorbesc mai ales în română, femei frumoase si blonde si multe haite de câini maidanezi. Nu mi-e nici acuma foarte clar din ce traieste acest stat considerat cel mai sarac din Europa. Amicul meu Doru Dendiu, un ziarist cunoscut, crede ca din vreo doua miliarde si ceva de euro anual, jumatate provenind de la  cca un milion de capsunari moldoveni care trimit bani acasa iar cealalta jumatate, din imprumuturi la FMI, proiecte europene etc. S-ar putea sa stie ce spune.

La nivel politic am gasit acelasi blocaj de anul trecut, aceeasi stare de incomfort in sanul aliantei de la guvernare si lipsa de proiecte comune pentru depasirea crizei, datorata in special de imposibilitatea desemnarii Presedintelui Republicii. A cam pierit, in schimb, entuziasmul partidelor ce compun Alianta, crescand, proportional, gradul de suspiciune atat intre cele trei formatiuni cat si interiorul lor. Unul dintre politicienii cu care am stat de vorba imi confirma plastic aceasta observatie spunandu-mi ca, in sfera politicii moldave exista urmatoarele tipuri de relatii: prieteni, inamici, dusmani de moarte si prieteni de partid...

Recent, citeam un comentariu despre Moldova care se incheia cu o intrebare ce se voia si concluzia, esenta analizei (de altfel bine scrisa): "Va deveni Republica Moldova dintr-o tara esuata, o poveste de succes?" Intr-un fel sau altul, am pus si eu aceasta intrebare interlocutorilor mei iar raspunsurile, analizele primite, au demonstrat luciditate - nimeni nu se imbata cu apa rece - dar si o anumita incapacitate de a iesi din logica stramta a interesului de partid de  care se agaţă + cum altfel? -  interesul personal. Partea buna a lucrurilor este ca atat PL cat si  PD si PLDM par ca, in pofida divergentelor dintre ele, si-au pastrat orientarea pro vest. Partea proasta este ca reformele stagneaza, piata si investitiile raman extrem de politizate, increderea populatiei se altereaza iar timpul nu prea mai are rabdare...
P.S.Uitam: au ramas la fel de bune: ciorba soleanka - o zeama ruseasca cu trei feluri de mezeluri, legume si smantana - placinta moldoveneasca cu branza sarata si marar si vinul de Purcari. Si, mai mult ca sigur, voi fi uitat de altele, cel putin la fel de ispititoare...

Igor Corman  Foto: Radio Europa Liberă
Iată şi interviul despre care aminteam mai sus, pe care l-am realizat cu Igor Corman, fost diplomat de carieră, acum deputat PD, Preşedintele Comisiei de politică externă şi integrare europeană, transcris de colegii  de  la Rador,   într-o pagină specială dedicată Republicii Moldova, pe care o puteţi accesa cu un click aici: Interviu cu Igor Corman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu