Niciodată n-am putut să înțeleg de ce un necaz nu vine singur. De ce eu pot mânca, dormi, merge în vizită și suferi singur iar necazul nu poate să circule decât însoțit și, dacă se poate, de unul mai mare. E o chimie pe care n-am s-o pricep; adică de ce banul trage la ban, iar un necaz trebuie să fie de mână cu un altul?!... Până acum vreo două-trei luni ne luptam cu criza, ba chiar aveam senzația că începem să înțelegem ceva, că ar exista o logică a intrării și ieșirii din criză, că e firesc, de pildă, ca grecii să aibe probleme mai mari pentru că și-au ascuns risipa bugetară și datoria publică, că, la urma urmei, tot cam așa au procedat și celelalte țări din nordul Mediteranei - Portugalia, Italia, Spania - au trăit pe picior mare și acum trag consecințele. Despre noi ce să mai spunem, dacă toată lumea avea criză, de ce să nu avem și noi, doar și gripa se ia.
Cum zic, dacă eram lăsați în pace (nu noi românii ci noi global people), deveneam experți în criză. Nu că asta ne-ar fi ajutat într-un fel, dar era altceva pentru că una e să constați că-ți merge din ce în ce mai prost și să nu înțelegi ce se întâmplă și alta e să privești micile, marile și tot mai desele privațiuni la care ești supus cu un aer superior, al omului conștient că e criză, că sistemul de credite imobiliare din State a fost neperformant și a lovit - cum altfel - tot sistemul bancar, iar până își revine trebuie să reduci cheltuielile de consum și să contribui la o creștere economică sănătoasă. E cu totul altceva, nu-i așa, e deja sănătate curată...
Dar ce te faci când, nu apuci bine să te pui la punct cu finețurile economice ale crizei și te pomenești cu altă bătaie de cap: constați că ia foc și sudul Mediteranei (altminteri o destinație turistică acceptată de mai toți marii tour operatori), cuprins de febră subită a democratizării. Și, dacă la început ți-oi fi spus "eee, Tunisia, oricum nu era în planurile mele de vacanță", când vezi că 20 de țări au fost pârjolite de efervescenta harnicilor crescători de cămile care s-au plictisit brusc de autoritarismul conducătorilor lor, după ce i-au suportat cu credință 20, 30, 40 de ani, nu se poate să nu cazi pe gânduri. Mai ales că sindromul Buterfly într-o lume globalizată a demonstrat cum pot influența creditele neperformante din SUA creșterea șomajului în Irlanda iar revoltele din Africa de Nord și Orient, subțierea buzunarelor noastre, ridicând prețul benzinei (ce m-a deșteptat criza asta...).
Și pentru că nu era de ajuns, un cutremur și un tsunami au bulversat Japonia însă necazul cel mare (v-am spus că, nu știu de ce, dar totdeauna astea umblă în grup) e ca o explozie nucleară de mare putere, pare iminentă. Iar contaminarea radioactivă se poate întinde pe mii de kilometri și nu iartă nimic: oameni, sol, vegetație, animale, pești.
Haosul este la un pas însă, dacă ar fi sa-l cred pe Lenin care spunea "să nu vă îngrijoreze haosul căci el va crea noi forme de viață", ar trebui sa mă calmez și să lucrez mai mult cu mine pe zona de gândire pozitiva. Dar, știți ce, tocmai asta mă îngrijorează: lucrurile pe cale sa se nască. Gândirea "creatoare" a lui Lenin a speculat criza interbelică, războiul, și a generat un sistem de opresiune care a ucis milioane de oameni și alte zeci de milioane au fost resetate mental. Acum alții se îmbogățesc din crizele noastre create de ei, speculează dezastre pentru a controla țări (vezi «Nașterea capitalismului dezastrelor» de Naomi Klein) sau fabrică în laboratoare de conștiințe germeni de democrație pe care-i suflă spre Africa și Orient. Și uite așa, pe negândite, foști aliați sau dictatori cocoloșiți devin nefrecventabili, se implementează noi valori, noi piețe pentru economia globalizată, Vestul își dă mâna cu China pentru propășirea Africii și, într-o armonie, mai mult sau mai puțin generalizată, va apărea, proaspătă și zâmbitoare ca Afrodita din spuma mării, o nouă ordine mondială. Iar necazurile din mintea noastră se estompează ușor, ușor, pentru că, vorba românului, "las` ca încă-i bine".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu