Istorii cu şi din epoca CNN

Imi incep ziua uitandu-ma la CNN, apoi ascult primele stiri la BBC pe 88FM,  iar la ora 7.00 comut sa ascult ce-a mai ramas din jurnalul de dimineata la Radio Romania Actualitati. Imi da o stare de amaraciune - caci din 15 minute sint doar cam 6 efectiv de stiri, restul: sport, meteo si revista presei - dar tot il ascult dintr-o deprindere de care n-am sa scap probabil niciodata (n-am nimic cu sportul, meteo sau cu revista presei ba, dimpotriva, dar sint prea lungi si nu cred ca e locul lor acolo; in fine poate vom vorbi odata si despre asta).

In timpul zilei se deschid si alte aparate de radio  in functie de ore si de cum ma invart prin casa si ascult si ceva Radio Bucuresti (locul meu sub soare de vreo 4 ani), de fiecare data cu drag Romania Muzical, pentru ca in restul timpului sa ma intorc pe RRA.

La drum, in masina, cand sint cu familia, lucrurile se schimba -din nou- pentru ca sintem democrati, nu-i asa, castiga la vot Europa FM "cea mai buna muzica din 80 pana azi" dar cu putin noroc si vociferari din partea alor mei, prind jurnalele de la RRA.

Acum cand scriu iar ai mei  nu s-au trezit ma uit la "Anderson Cooper 360" si inca ma incanta tipul asta, albit prematur, care in fiecare week-end (dimineata, la noi) acopera evenimentele majore ale lumii intr-o emisiune care a strans cam toate premiile decernate pentru jurnalism. Anderson e tipul perfect de jurnalist profesionist care a transmis din toate locurile fierbinti de pe glob - imi aduc aminte ca l-am vazut relatand din Bosnia ,Iran ,Israel, Somalia dar si moderand dezbateri pentru alegerile prezidentiale din SUA. Este, daca nu ma insel, absolvent de Yale si are si un doctorat in stiinte politice. Imi vin in minte acum Charles Hodson, Rallitsa Vassileva, Rosemary Church si nu-l pot ignora pe Larry King, chiar daca n-a fost preferatul meu. (Pe unii i-am cunoscut personal, pe altii doar din televizor.) Si uite asa bag de seama ca in ultimii 20 de ani CNN-ul a facut parte din viata mea intr-un mod pe care nu am sa-l pot cuantifica.

Daca mi-aduc bine aminte, primele programe CNN le-am urmarit aproape terifiat de emotie in Casa Radio inainte de declansarea primului razboi din Golf cand Directorul de atunci (intotdeauna cu majuscula fiind vorba de Eugen Preda) daduse dispozitie sa se inregistreze CNN-ul in continuu pentru ca avea certitudinea ca ei vor anunta primii inceperea ostilitatilor iar noi puteam da stirea imediat dupa ei. Asa s-a si intamplat iar in dimineata urmatoare ma aflam deja alaturi de el in prima cursa El Al catre Tel Aviv unde, la numai cateva luni de radio am debutat ca jurnalist de razboi. Cu siguranta ca as avea multe de spus, mai ales ca era si prima mea iesire in strainatate, insa nu despre asta vreau sa povestesc ci despre o alta intamplare legata de CNN.Plecasem din Ierusalim, unde aveam cartierul general la Kol Israel - radioul lor public- catre Tel Aviv si apoi catre Rishon le Zion unde trebuia sa intalnesc un roman plecat demult din tara si pe care-l cunoscusem in Israel, la telefon, transmitandu-i un mesaj de bine de la un coleg din Radio, Catalin Rusu. Pe Ioni Podoleanu, cel pe care urma sa-l intalnesc, nu-l vazusem niciodata, habar nu aveam cum arata si nici Tel Avivul nu-l cunosteam asa ca nici nu ne-am intalnit. Acolo. Trebuia sa ne intalnim in fata unei banci Leumi -nici acum nu stiu care dintre ele pentru ca acolo cam toate bancile sint Leumi si mai poarta inca un nume pe care desigur ca-l uitasem.Ioni, fost actor in  Romania acum mic patron al unei firme de turism, m-a asteptat cat a putut apoi a plecat in treaba sa. Cu greu, spre seara, dupa ce m-a plouat cu spume cateva ore in fata unei banci -Leumi,desigur- am luat legatura cu el dupa ce am descoperit cum functioneaza ciudatele fise telefonice israeliene. Inutil sa precizez ca in 1991 nu aveam celular. Mi-a raspuns din oraselul in care locuia, Rishon, aflat nu departe de Tel Aviv, unde ma astepta la primarie caci primarul, un general - Meier Nitsan - facuse studiile in Romania , era indragostit de Bucuresti si voia si el sa ma cunoasca. Asa ca am luat in graba un taxi, negociind pretul la sange, si m-am indreptat catre Rishon. La primarie dl general impreuna cu Ioni ma asteptau alaturi de un prieten de nadejde-Jack (Daniels) si cu mare bucurie.  Parca ajunsesem acasa, nu mai era razboi iar pe ei ii cunosteam de cand lumea. Pe scurt, m-am apucat sa il intervievez pe dom' primar insa numai dupa 3 minute cladirea s-a cutremurat iar ferestrele au dat sa iasa din tatani. "Hopa, a inceput - a spus calm generalul Nitsan. Mergem in camera etansa". (Camerele etanse erau organizate in fiecare cladire pentru ca exista pericolul unor atacuri chimice lansate de irakieni.) Chiar daca nu va vine sa credeti, dupa ce s-a asigurat ca toata lumea era la adapost, primarul mi-a sugerat sa continuam interviul. Si mi-a vorbit de Romania, de tineretea lui zvapaiata si m-a asigurat ca "in toata lumea nu gasesti/fetite dulci ca-n Bucuresti" - semn ca-si amintea inca muzica acelor ani. La scurt timp am plecat catre locuinta lui Ioni pentru a se asigura ca totul e in ordine. Era OK. Mi-era foame si voiam sa transmit la radio o relatare despre atac. Ioni a deschis televizorul unde pe programul national se transmiteau imagini in direct de la CNN traduse in ebraica. Prietenul meu nu avea in casa decat o sticla de Martell si doua conserve de anchois. Asa ca mancam peste sarat, beam coniac si ne uitam la televizor, el traducandu-mi din cand in cand ce se petrecea. Si au urmat doua momente pe care n-am sa le uit niciodata: mai intai mi s-au muiat picioarele cand am vazut pe ecran devastate locurile in care asteptasem cu cateva ore inainte pe Ioni ca apoi sa realizez si sa izbucnesc in ras, ca reporterii de la CNN transmiteau - potrivit instructiunilor - cu mastile pe figura in timp ce in spatele lor localnicii debarasau linistiti  cu fetele libere si mirate de felul in care americanii "se gatisera" pentru a transmite. Dupa cateva minute, probabil ca ii anuntase cineva in casca, au renuntat la masti, au continuat relatarea iar Ioni mi-a dat detaliile de care aveam nevoie plus telefonul sau pentru a putea transmite si eu la Bucuresti.

Si dupa ce am revenit acasa, doua saptamani mai tarziu, am continuat sa privesc la CNN pentru a fi la curent cu evolutiile din zona. Realizam o emisiune dedicata razboiului iar cele mai multe inserturi le "ciupeam"desigur de la CNN care transmitea totul in direct. Devenise un fenomen global. Toata suflarea era conectata la razboi. (Pentagonul a vorbit atunci de "efectul CNN" sintagma care denumea revolutia produsa de postul american in jurnalismul de stiri cand toata lumea devenea martora a unui eveniment aflat in derulare.)

Tot la CNN am urmarit cu sufletul la gura, 10 ani mai tarziu atacul terorist din 11 septembrie in direct si tot de la CNN ma informam cand ma aflam in tari a caror limba nu o vorbeam.(Inteleg ca CNN poate fi vizionat in 212 state). Si evident ca nu pot sa nu-mi amintesc cu placere de primul parteneriat pe care o instituie de presa din Romania l-a deschis cu CNN, in 2003 cand Radio Romania a devenit - e drept, nu pentru multa vreme - partener al CNN Radio.

Va intrebati probabil de ce am batut campii atata despre CNN? Pentru ca mi-am amintit in dimineata asta ca s-au implinit de curand 30 de ani de la infiintarea Cable News Network si mi-am spus ca lucrul asta ar trebui marcat. Mai ales ca, probabil, cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit despre Romania au fost la CNN, un post care nu ne cocoloseste, dar acum vreun an o corespondenta a CNN-ului, ajunsa intr-un satuc din Bucovina, a spus : ''Romania iti schimba viata. Frumusetea de aici face ca totul sa merite". Si cand auzi asa ceva,  mai ca iti vine sa uiti de toate porcariile.

Va las sa va delectati cu "putin" Ted Turner - parintele fenomenului CNN, povestind despre inceputuri:

Alegerea revistei Time la 6 ianuarie 1992:

PS: Chiar acum, cand scriu, urmaresc in direct la CNN efectele cutremurului care tocmai  a avut loc in Japonia. Pare o grozavie... Gasiti  aici cateva imagini difuzate initial de televiziunea japoneza si preluate apoi de toate marile retele internationale de televiziune: