O propunere de nerefuzat

Nu am fost niciodată ros de infatuarea de a dori să las neapărat semne vizibile ale "trecerii" mele. De-aia păstrez încă sute de pagini mâzgălite cu scrisul meu de "doctor" (în şcoală mi se spunea "anti-furt" pentru că nimeni nu putea copia de la mine, neînţelegându-mi grafia) şi care probabil nu vor vedea niciodată tiparul. Şi poate că de-aia mi-am si ales meseria de ziarist de radio, din cauza dublei alterităţi la care e supusă: 1.ceea ce azi e important, mâine e deja uitat, 2.verba volant...(Când m-am apucat eu de meseria asta,  în 1990 ambele erau încă valabile.)

Pentru un  humble kid, născut într-un oraş muncitoresc, am trăit cât pentru două vieţi în 47 de ani. Am călătorit mult, am iubit, am suferit, m-am temut, am întâlnit preşedinti, artişti, nobelişti, oameni simpli şi derbedei, am salvat de la moarte un homeless dar nu am putut face acelaşi lucru pentru niciunul dintre părinţii mei... În fine, am adunat destule şi de toate în sacul meu. Iar dacă la 20 de ani voiam să schimb lumea şi la 26 chiar am crezut că am participat la schimbarea ei, la aproape 50 nu-mi mai doresc decât s-o arăt aşa cum este sau, mai exact, asa cum se vede prin ochii mei. Şi încerc să fac zilnic asta la microfonul meu, cu sârguinţa furnicii dar şi cu senzatia amuzat-dureroasă (acel râsu-plânsu nichitian) că asta nu va schimba nimic.

Am comis o introducere atât de lungă pentru a se înţelege că niciodată nu mi-am dorit să ţin un blog, pe de-o parte pentru ca tentativele mele de tinereţe de a ţine un jurnal au eşuat din cauza inconscvenţei mele, pe de alta parte pentru ca nu sînt deloc un "nevorbit" iar când am ceva de spus o pot face bine mersi  în emisiunile mele şi atunci... la ce bun un blog? Ei bine, pentru că ieri am primit cadou un blog "la cheie", nou-nouţ  cu chapeau cu tot - un cadou otrăvit dar o propunere de nerefuzat - de la bunul meu prieten Emilian B. Şi pentru că n-am suportat niciodată să dezamăgesc pe cineva şi nici provocările nu m-au lăsat indiferent, iată-mă scriind,  practic, prima mea postare pe un blog în care intru ca într-o haină nouă de-a gata. Iar prima reacţie deja s-a consumat pentru că Felicia, nevastă-mea, m-a avertizat deja ca dacă, după cât lipsesc, o să-mi mai pierd restul de timp la "blogareală", ea îşi ia lumea în cap şi pleacă la Câmpina...Grea alegere.

PS Nu luaţi de bună povestea cu Oscarul însă mi-a placut prea mult fotografia lui Shannon Stapleton.