Români & unguri - work in progress

Eram prea obosit aseară după ce am urmărit pe 3-4 canale de televiziune dezbaterile legate de posibilele schimbări administrative și mai ales, în context, de autonomia Ținutului Secuiesc, ca să încerc să mai scriu ceva pe tema asta. Pe de altă parte, recunosc, intenția mea a fost de a lăsa cât mai mult pe prima pagină postarea cu tipul de la CFR care, dincolo de faptul că era bine scrisă, era perfect reală. Nimic nu a fost inventat iar ușurința cu care omul își povestea isprăvile și mai ales faptul că, în opinia sa, comportamentul său a fost ireproșabil în comparație cu al altor colegi, ei bine, asta mă cutremură și acum.

Fără îndoială că nu puteam să zac la nesfârșit așteptând reacții la o poveste și să asist impasibil cum alte lucruri se întâmplau iar eu asistam, vorba lui Blaga (LUCIAN nu celălalt) mut ca o lebădă. Așa că, văzând că tele- talk-urile pe tema reîmpărțirii administrative se înmulțesc și se înfierbântă cum ajung în preajma Har-Cov-ului, iar unii reprezentanți ai secuilor vorbeau chiar de radicalizarea protestelor până la nesupunere civică, am revenit aci, în poiana iocaniană, cu poftă de vorbe noi alături de voi, prietenii mei știuți și neștiuți.

Probabil că ar trebui să deșir povestea mult mai din urmă, cu anii 93 și bătăliile asupra celebrei, atunci, Recomandări 1201 a Consiliului Europei ce stipula, printre altele, dreptul minorităților care într-o regiune formează majoritatea, să aibă autorități administrative autonome. Mulți dintre (exagerez, unii dintre) politicienii români înțelegeau ce se întâmpla însă nu realizau sau nu acceptau încotro bătea vântul ceea ce făcea ca discursul românesc să sune anacronic și naționalist. Asta că nu mai vorbesc de slaba calitate a delegației la APCE din perioada 93-96, din care nu străluceau decât Adrian Severin și Gyorgy Frunda. O atitudine mai suplă, mai flexibilă și inteligentă, niște politicieni mai deschiși la minte și la dialog decât la haleală și șpriț, ar fi adus mai mult profit României. De fapt, lipsa de strategie pe termen lung a determinat ca întotdeauna să avem nu proiecte, ci răspunsuri tardive la proiectele altora, în permanență o atitudine re-activă și nu una pro-activă. Adesea, politica externă a funcționat după modelul cârpei roșii așezată în fața taurului. Ne-am fixat câte un obiectiv - admiterea în Consiliul Europei, NATO, UE și toată lumea doar asta vedea în fața ochilor iar ținta respectivă devenea în loc de obiectiv de etapă, interes național. Adevăratul interes național era mereu același și simplu de transpus în cuvinte: românii să trăiască bine  într-o Românie sigură, stabilă și prosperă iar cei din afară să se bucure de cât mai multe drepturi, de fapt aceleași pe care eram dispuși să le asigurăm minorităților de la noi. Nici mai mult nici mai puțin. Restul erau vorbe sau campanie electorală. De ce, de pildă, în acest context, strategia privind românii din Basarabia nu a fost nu a fost gândită la pachet cu aceea privind drepturile maghiarilor din România? De ce n-am știut ce vrem și cât vrem pentru românii noștri trăitori in țările vecine sau mai departe, ca să știm ce și cât putem să le oferim minoritarilor care au ales sau, cel mai adesea nu, să trăiască în România? A căuta să joci după aceleași reguli cu oricare partener, e o dovadă de fair-play, de transparență ceea ce, în opinia mea îți

dă respect și putere.

Ne miră azi sau ne irită că ungurii au un plan (sau mai multe) cu Transilvania. Dar de ce? N-au făcut niciodată un secret din asta. Doar și-au urmat proiectul, interesul lor național pas cu pas, cu îndârjire și cu inteligență. Sînt de acuzat pentru asta, că nu-și uită trecutul și vor, peste ani, să întoarcă în favoarea lor decizii isorice care le-au fost nefavorabile? Păi și noi vrem asta. Acuză poporul ungar autoritățile sale că gândesc în acest fel? Nici vorbă. Îi acuzăm noi și alții. Dar toată lumea are dreptate

 și totul e în regulă câtă vreme formal toată lumea respectă regulile. E drept că, de multe ori, ei au fost mai abili și-au încercat - iar uneori au și reușit - să schimbe din reguli. Neplăcut pentru noi.

Insă când unul dintre parteneri încearcă să nu mai respecte regulile, să-și bage, pe românește picioarele sau când cineva te anunță că dacă nu faci cum vrea el să nesupune civic, atunci lucrurile se schimbă. Iar atunci statul, român sau oricare altul, trebuie să dea dovadă de fermitate și să apere ordinea de drept și chiar statalitatea. Iar o atitudine scăldată  e chiar mai nocivă decât aceea a celor care încearcă să schimbe ordinea de drept.

Cine-și închipuie că acum Kosovo poate constitui un precedent se înșeală. Toată lumea, inclusiv cei care au susținut independența acestei provincii, e convinsă că a fost un demers eșuat. Există o disponibilitate largă pentru îmbunătățirea conditiilor de viață ale minorităților, chiar pentru o anumită discriminare pozitivă, însă, atenție, nimeni dar absolut nimeni nu încurajează în interiorul UE și NATO, modificarea frontierelor. Ba mai mult, sînt dezavuate gesturile statelor care tulbură apele pentru a-și favoriza pe sub masă cetățenii trăitori în afara granițelor. Primul exemplu ar fi România care, potrivit Financial Times, prin politica de acordare a cetățeniei, introduce pe la spate Republica Moldova în UE. Rezultatul: România nu e primită în Schengen. Al doilea exemplu este Ungaria care deține încă pentru câteva zile președinția UE și, de puțină vreme și-a impus o Constituție care ar trebui să aducă un avantaj pe termen lung partidului de guvernământ și intereselor acestuia. Parlamentul European și-a exprimat deja dezacordul față de multe dintre prevederile acestei Constituții dar a cerut și avizul Comisiei de la Veneția, un organism care reunește cei mai buni experți europeni în drept constituțional, iar raportul va ajunge săptămâna viitoare pe biroul fiecărui europarlamentar. O sinteză a acestui document mi-a parvenit și am constatat că există multe lucruri inacceptabile în opinia Comisiei de la Veneția. Aceasta nu este de acord cu formularea: Ungaria poartă responsabilitatea maghiarilor trăitori în afara granițelor, pe care o consideră generatoare de potențiale conflicte de interese cu statele pe teritoriul cărora trăiesc maghiari. O altă critică și mai fermă este lansată împotriva conceptului de drepturi colective conținut de Constituția ungară pe care Comisia de la Veneția nu-l recunoaște, adăugând că autoritățile ungare nu pot decide asupra acordării unor drepturi colective sau instituirii de autoguvernări pentru maghiarii care trăiesc în alte state.
Concluziile habar n-am care sînt. Trageți-le voi, dragii mei, dacă sînt. Dar, atenție, piesa continuă și alegerile se apropie! Să nu confundăm recuzita cu sinuzita!