Criza și Biserica

Am găsit pe internet această scrisoare a Bisericii Ortodoxe Elene trimisă, din câte înțeleg, fiecărui grec. Cel puțin așa reiese din ziarul Financiarul care publica în întregime acest mesaj din care am reprodus doar un fragment - e drept, destul de consistent. Am făcut-o însă din mai multe motive: mai întâi fiindcă m-a fermecat și m-a umplut de admirație; apoi, dacă restrângeam și mai mult textul ar fi dăunat înțelegerii argumentelor care au stat la baza poziției Sinodului Elen dar și a implicării acestuia, simplu și direct, în alinarea suferințelor celor mulți. Citiți și vă minunați:

Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.

Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitările lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.

Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.

Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul.

O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.

Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie.

Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă.

Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu.

Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză.

Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare...”

Acuma, după ce veți fi citit scrisoarea Sinodului Elen, îmi veți înțelege, presupun, frustrarea și amărăciunea, ca enoriaș și om cu credință în Dumnezeu, legate de comportamentul și atitudinea Bisericii Ortodoxe Române care, de când a început această criză , nu a avut o astfel de atitudine. Este însă extrem de perseverentă în urmărirea unor proiecte megalomane, precum Catedrala Mântuirii, ca și a unora mai mici dar extrem de mercantile, cum este, ca să dau tot doar un exemplu,  hotelul din Ierihon-Israel, care a dinamitat relația cu Patriarhia Ierusalimului. Prea des auzim de astfel de lucruri, prea des amărâții acestei țări nu pot intra în biserică din cauza limuzinelor unor preoți din ce în ce mai grași

prea des banul fură mințile slujitorilor Domnului ( tatăl meu îmi povestea jenat până în adâncul sufletului că, odată, venind preotul din cartierul său cu Botezul acasă, a constatat că nu avea bani și i-a spus preotului Părinte, intrați, dar de-abia mâine iau pensia, la care acela i-a răspuns Lasă taică, că atunci vin altădată...).

M-am săturat și o spun cu durere, de lipsa de atitudine, de pragmatismul și complicitatea cu orice vremelnic regim, afișate de cei care, ajunși să reprezinte Biserica Română, riscă să trivializeze și să risipească încrederea unui popor umilit și obidit.