Printre puținele bucurii pe care le mai percep cu aceeași intensitate ca-n copilărie este venirea toamnei. Astă seară am fugit din București să mă îmbăt de aromele lui septembrie aici, la Câmpina. Cred că a plouat toată după amiaza iar acum, noaptea se lasă răcoroasă, mirosind a fân proaspăt cosit și a foc de lemne.
La mine în cameră cărțile nu mai sînt răsfirate în jurul patului ci aranjate ”frumos” după mărime, pe noptiere, semn că iarăși draga de soacră-mea a trecut să ne facă ordine.( Ar fi trebuit să-mi dau seama de cum am intrat după mirosul de levănțică și busuioc care iese din așternuturile noastre .)Si parcă, brusc, încep să resimt oboseala unei zile pline așa că renunț să mai îmi scot deocamdată Jurnalul lui Gala Galaction pe care îl car după mine de la București pentru că mi-e clar că voi adormi în drum spre pernă.
Înainte însă, vreau să vă dăruiesc și vouă ceva din bucuria mea :și asta - o piesă incredibilă a lui Tudor Gheoghe, pe cele mai frumoase versuri ale lui Arghezi:
Să aveți o toamnă frumoasă!
Frumos! De basm! Eh, ca tot românul...
RăspundețiȘtergereAm însă o nedumerire. Ea (nedumerirea, care va să zică) a pornit de-aici: "Astă seară am fugit din București să mă îmbăt". A, mai era ceva: "...de aromele lui septembrie...". Întrebare: la ce ... arome vă referiți, în mod special, dl. Preda? :) (Sper că invidia mea evidentă, da?)